INFO ALIMENTARE

 Sa mancam sanatos !

 Cred ca toti ne dorim o alimentatie sanatoasa, o alimentatie care sa ne ajute sa scapam de kg in plus, dar care sa ne mentina sanatosi, plini de energie, activi. Alimentatia sanatoasa nu se rezuma la filozofii stricte despre ce sa mancam sau cum sa mancam. Alimentatia sanatoasa nu are nimic de-a face cu un corp nesanatos de slab si nu inseamna ca trebuie sa ne privam de alimentele preferate.
 In schimb, sa mananci sanatos inseamna sa te simti grozav toata ziua, plin de energie, de voie buna..inseamna sa fii sanatos. Este destul de simplu sa obtineti aceasta stare de bine care va avea efecte pozitive in toate aspectele vietii dvs., de la serviciu, la viata amoroasa sau viata de familie. Tot ce trebuie sa faceti este sa invatati cateva notiuni de baza despre nutritie.
 Invatati si alegeti ce alimente va fac bine si va imbunatatesc sanatatea, si stati departe de cele care va fac rau, de alimentele care cresc riscul unor boli precum cancerul, diabetul si bolile de inima.
 Consumati calorii suficiente, dar nu in exces – mentineti un echilibru intre aportul de calorii și consumul de calorii – mai simplu spus, nu mancati mai mult decat are nevoie corpul dvs. Consumul mediu permis este 2000 de calorii, dar asta depinde de varsta, sex, inaltime, greutate si de cat de activa este o persoana.
 Consumati o varietate larga de alimente – o alimentatie sanatoasa presupune sa includeti o serie de alimente precum unele tipuri de legume, cereale integrale sau fructe, care in mod normal nu se regasesc in dieta dvs.
 Portii moderate – incercati sa consumati portii moderate de mancare, mai ales la mancarurile bogate in calorii.
 Consumati fructe, legume si cereale din belsug – alimente bogate in carbohidrati, fibre, vitamine si minerale, slabe in grasimi si fara colesterol.
 Mai multa apa – beti mai multa apa. Corpul uman este compus din 75% apa. Apa este o parte vitala a unei diete sanatoase. Apa ne curata organismul de toxine si reziduri, mai ales vezica si rinichii.
 Limitati alimentele bogate in zaharuri, sare si cereale rafinate – zaharul este prezent in foarte multe alimente. Sucurile acidulate sunt foarte bogate in zaharuri.
 Puneti-va in miscare – nicio alimentatie sau dieta sanatoasa nu da cele mai bune rezultate fara exercitii fizice. Alimentatia sanatoasa va umple de energie si de o stare de bine. Dieta dvs. bazata pe o alimentatie sanatoasa va da rezultate optime daca o combinati cu diferite exercitii fizice.
 Haideti sa incepem o dieta sanatoasa, care sa devina un mod de viata, invatand sa mancam inteligent. Nu trebuie sa stim doar CE sa mancam, ci si CUM sa mancam.
 Mestecati bine mancarea – nu va grabiti la masa, mestecati bine mancarea, bucurandu-va de savoare.
 Evitati sa mancati atunci cand sunteti stresati – stresul poate compromite digestia. Evitati sa mancati in timp ce conduceti, munciti sau la TV.
 Cunoasteti-va corpul – intrebati-va daca va este intr-adevar foame. Poate va este doar sete, asa ca beti un pahar cu apa mai intai. Ridicati-va de la masa inainte sa va simtiti plini. Mancati incet, suficient pentru ca organismul dvs. sa fie satisfacut. Astfel, corpul dvs. va fi relaxat si va ramane alert.
 Mancati devreme, mancati des – metabolismul dvs. poate fi activat cu un mic dejun sanatos. Incercati sa consumati majoritatea caloriilor cat mai devreme in zi, pentru ca organismul sa aiba timp sa le elimine. Mancati cate putin, de mai multe ori pe zi, in loc de tipicele trei mese.
 Invatand sa mancam sanatos, invatam sa traim sanatos!

 Alimentatia de tip vegetarian ne asigura un corp sanatos si subtire?

 Multi dintre noi, merg pe premisa ca numai carnea ingrasa si de aceea toti suntem dispusi sa devenim vegetarieni pentru cateva luni, daca asta inseamna cateva kg mai putin.
 Cercetarile arata ca, persoanele care au o alimentatie vegetariana mananca in general mai putine calorii si mai putine grasimi decat cei care au renuntat la placerile „fripturii”. Optand pentru o alimentatie vegetariana, cu un continut scazut de grasimi, va poate ajuta sa dati jos kg in plus dorite. Dar vegetarienii – ca si nonvegetarienii – pot face alegeri in ceea ce priveste alimentele care conduc la punerea la loc a kg, ca de exemplu, mancand portii mari de mancaruri grase si cu multe calorii, sau alimentele cu valoare nutritionala mica sau nula.
 Dietele vegetariene ar trebui palnificate la fel de atent ca si dietele nonvegetariene pentru a va asigura ca sunt echilibrate. Nutrientii pe care nonvegetarienii ii iau de obicei din produsele de origine animala dar care nu se regasesc mereu in dietele vegetariene sunt: fier, calciu, vitamina D si vitamina B12, zinc, proteine.
 Alegeti o dieta vegetariana care este slaba in grasimi si care asigura necesarul de nutrienti de care are corpul dvs. nevoie.
 Sursele de nutrienti din alimente si bauturi care ar putea lipsi din meniul vegetarian se gasesc in urmatoarele alimente:
Fierul – spanac, linte si fasole.
Calciu – produse lactate, suc de fructe, tofu facut cu sulfat de calciu si broccoli.
Vitamina D – lapte, bauturi din soia, suc de fructe sau cereale.
Vitamina B12 – oua, produse lactate, bauturi din soia, produse derivate din soia.
Zinc – cereale integrale, alune, tofu, spanac, varza, laptuca.
Proteine – oua, lactate, mazare, fasole, alune, seminte, tofu, bugeri din soia.

 Sarea zaharul si dietele

 Este absolut normal sa iti placa dulciurile. Si este in ordine daca iti permiti sa te bucuri din cand in cand de cate o ciocolata, sau o prajitura, dar este vital sa mentii minim consumul de dulciuri.
 Din grupa carbohidratilor, zaharul rafinat este unul dintre cei mai daunatori carbohidrati. Cauzeaza probleme cu nivelul de zahar din sangele nostru si foloseste resursele stocate in organismul nostru (precum enzime si minerale) pentru a procesa zaharul.
 Se stie ca zaharul contribuie la multe aspecte negative legate de sanatate: hipoglicemia, suprimarea sistemului imunitar, artrita, diabetul, osteoporoza, durerile de cap si depresia.
 Alegeti dulciurile facute in casa, sau transformati fructele in dulciurile dvs. favorite, iar prajitura sau ciocolata favorita intr-un eveniment special o data pe saptamana.
 Multe alimente au zaharuri naturale, alimente precum fructele, legumele, cerealele. Pentru a scapa de dulciurile nesanatoase, introduceti in dieta dvs. alimente dulci in mod natural. Capsunile, merele, cartofii dulci sunt optiuni gustoase.
 Renuntati, sau evitati pe cat posibil bauturile zaharoase – fara sa iti dai seama, o doza de fanta iti introduce in organism calorii si chimicale. O doza de suc are aproximativ 44 de grame de zahar. Si daca vedeti pe o cutie de suc scris “fara zahar”, nu va bucurati prea tare. Asta nu inseamna ca este sanatos.
 Studii recente au demonstrat ca zaharurile artificiale folosite in bauturile racoritoare de pe piata din ziua de azi pot interveni in sistemul natural de reglare al organismului nostru, facandu-ne sa simtim nevoia si de alte bauturi si alimente dulci. De ce nu incercati mai bine un pahar de apa cu lamaie? Stiu, suna a fite de Dorobanti, apa plata cu lamaie, dar fitosii si fitoasele care consuma apa in loc de sucuri, sunt niste fitosi sanatosi, si asta conteaza mai mult decat orice.
 Desi se spune ca fara sare mancarea nu este buna, de unde si povestea “Sarea in bucate”, daca consumati mancaruri foarte sarate sau sare procesata, atunci incep sa apara problemele. Este indicat sa mentineti un consum limitat de sodium de aproximativ 2.300 mg pe zi, adica un varf de lingurita de sare. Majoritatea aportului de sare din organismul nostru in fiecare zi, provine din mancarurile procesate, din mancarea de la restaurante si din fast food-uri. Mancarurile procesate gen supe la conserva sau alimentele congelate contin sodiu ascuns, care poate creste cantitatea de sodiu recomandata pe zi.
 De cele mai multe ori, si cei mai multi dintre noi, nu suntem constienti de cantitatea de sodiu pe care o consumam in fiecare zi. Sarea in sine nu este un aliment periculos. Sarea de calitate, naturala, poate contine pana la 90 de minerale, minerale sanatoase pentru organismul nostru.
 Cautati in magazine sare de mare, care are o tenta rosiatica sau maronie, care nu contine coloranti, aditivi, chimicale, si care nu a fost albita.

 Legumele in dietele slabe in carbohidrati

 Majoritatea legumelor sunt recomandate in dietele slabe in carbohidrati.

 Mai jos am alcatuit o lista cu legumele slabe in carbohidrati, de la cel mai mic continut la cel mai mare continut de carbohidrati, dar toate legumele de mai jos au continut scazut de amidon si sunt slabe in carbohidrati. Cantitatea exacta de carbohidrati depinde de mai multi factori, printre care si marimea portiei servite. Tineti minte atunci cand numarati carbohidratii din legume ca acestea contin fibre, care nu se adauga la socoteala.

- Fasole, mazare
- Legume verzi – lăptuci, spanac, etc.
- Ierburi – patrunjel, cimbru, busuioc, rozmarin,, etc.
- Ţelină
- Ridichi
- Varza
- Ciuperci
- Avocado
- Castravete (sau muraturi)
- Sparanghel

 Ceai Verde

 O cana cu ceai verde la inceputul fiecarei zi, va poate ajuta sa slabiti. Cu siguranta ca ceaiul verde nu este modalitatea magica care va ajuta sa slabiti, dar este una dintre cele mai sanatoase si mai bune bauturi dietetice pe care puteti sa o adaugati in rutina dvs. zilnica.
 Ceaiul verde ajuta la intarirea si intensificarea metabolismului dvs. Puteti arde 80 de extra calorii zilnic pur si simplu incluzand ceaiul verde in alimentatia dvs. zilnica. Substanta numita acid tanic este responsabila pentru efectele de slabire pe care il are ceaiul verde.
 Intr-un studiu japonez, mai multi barbati au fost impartiti in doua grupuri. Erau de aceleasi dimensiuni si au fost instruiti sa manance aceleasi mese. Un grup a baut ceai oolong care a fost fortificat cu extract de ceai verde. Acest ceai continea 690 de miligrame de acid tanic. Celalalt grup a avut doar 22 miligrame de acid tanic in ceaiul lor oolong nefortificat.
 Acest studiu s-a desfasurat de-a lungul a trei luni. La sfarsit, grupul care a baut ceai oolong cu extractul de ceai verde a slabit cam 2,404 kg iar nivelul de colesterol a scazut. Grupul care a baut ceaiul oolong obisnuit a slabit doar 1,315 kg.
 Daca nu va place gustul ceaiului verde, puteti cumpara extract de ceai verde pentru acidul tanic de care aveti nevoie. Fiti siguri ca cititi ingredientele si prospectul inainte sa cumparati orice supliment.
 Ceaiul verde nu contine multa cofeina in comparatie cu cafeaua, dar din moment ce totusi contine cofeina, nu inlocuiti consumul zilnic de apa cu ceaiul verde. Mai degraba, beti mai multa apa decat de obicei pentru a compensa efectul cofeinei continuta de ceaiul verde.
 Beti cat de mult ceai puteti. Recomandat ar fi sa beti cam 4 cesti de ceai verde pe zi, dar va veti bucura de rezultate si daca beti mai putin.

Reţete de slăbit

Retete pe Facebook


Parteneri Bancuri Noi